ALERGOLOGIE -parte a medicinei care se ocupă cu procesele şi cu bolile de natură alergică.
Alergie: reacţia organismului unor persoane la contactul repetat cu anumite substanţe (alergene), care se găsesc în unele alimente, în aer sau în unele medicamente. Principalele tipuri de manifestări alergice sunt:
- astmul bronşic – la nivelul plămânilor (senzaţii de sufocare, greutate în respiraţie, şuierat al respiraţiei, tusea seacă etc.),
- eczeme – la nivelul pielii (mâncărimi la nivelul braţelor, picioarelor şi gâtului,
- dermatite care pot apărea în urma contactului direct cu substanţe provenite din produse cosmetice, bijuterii, îmbrăcăminte, precum şi prin contactul cu diverşi alergeni profesionali),
- rinita alergică (secreţii nazale apoase, mâncărimea nasului, furnicături, strănuturi repetate) etc.
- Alergiile afectează aproximativ 20% din populaţie, iar o parte din ele sunt transmise ereditar.
ANALIZELE BIOCHIMICE
Biochimia studiază proprietăţile chimice ale moleculelor biologice importante (precum proteinele) şi ale reacţiilor enzimelor catalizate.
Analiza biochimică a sângelui cercetează compoziţia chimică fie a sângelui total, fie numai a serului sau a plasmei sanguine. Prin analiza biochimică se măsoara nivelul proteinelor, lipidelor, zaharurilor, enzimelor şi al mineralelor din sânge. Este indicată în analize de rutină, în urmărirea efectelor unor tratamente sau pentru a diagnostica anumite afecţiuni.
Principalele tipuri de analize biochimice sunt: acid uric seric, albumină serică/ urinară, amilazemie, bilirubina (directă/ indirectă/totală), calciu ionic seric, calciu total seric, CK, colesterol HDL/ LDL/ total, creatinină, fier, fosfataza, fosfor seric, gammaGT, glicemia, HDL, LDH, LDL, lipide totale, magneziu, proteine totale serice, potasiu seric, sidermie, sodiu seric, TGO, TGP, trigliceride, uree serică, VLDL.
ACID URIC SERIC
acid organic care se găseşte în sânge şi urină, rezultând din arderea proteinelor. Valorile crescute ale acestei analize medicale se întâlnesc în următoarele cazuri patologice: guta, insuficienţa renală cronică, leucemie, boli infecţioase.
ALBUMINĂ SERICĂ
substanţă organică din grupul proteinelor, solubilă în apă, coagulabilă prin încălzire, care intră în compoziţia albuşului de ou, a sângelui şi a altor lichide organice. Scăderile patologice indică boli precum hiperhidratarea, malnutriţia, bolile hepatice etc.
BILIRUBINA
substanţă întâlnită în bilă, rezultată în urma degradării hemoglobinei; determinarea acesteia se face pentru dignosticul bolilor hepatice, anemie, icter etc.
COLESTEROL
compus organic din grupa lipidelor, un constituent important al membranelor celulare, unde are rol în reglarea permeabilităţii acestora faţă de diverse substanţe. Când este în exces, se depune pe pereţii vaselor sangvine sub formă de plăci de aterom sau sub formă de calculi în vezica biliară.
CREATININĂ
produs de transformare metabolică a creatinei (substanţă proteică care intră în componenţa muşchilor, având rol important în metabolismul contracţiei musculare). Valorile crescute ale creatininei sunt prezente în ser şi în urină şi pot indica insuficienţă renală, distrofie muscular, diabet, hipotiroidism etc.
GLICEMIA reprezintă cantitatea de glucoză din sânge (glucoza este un tip de zahăr ce asigură energia celulelor organismului). Glicemia normală este în jurul valorii de 65-110 mg/100 ml sânge.
TGO (transferaza glutamooxalacetica serică) – se află în principal în celulele ficatului, muşchilor striaţi şi în globulele roşii. Nivelul ei creşte în caz de distrugere a celulelor ficatului,
TGP – enzimă prezentă mai ales în ficat şi rinichi. Nivelul său creşte în caz de distrugere a celulelor ficatului, mai ales în cazul unei hepatite virale sau al altor boli ale ficatului (cancer, ciroză) şi în cursul infarctului miocardic.
TRIGLICERIDELE – reprezintă forma de stocare a acizilor graşi în organism şi se află în uleiurile şi grasimile naturale. Determinarea în plasmă sau ser a trigliceridelor este importantă, deoarece se identifica cu determinarea factorilor de risc în ateroscleroză.
UREE SERICĂ – substanţă organică incoloră, cristalizată, care se găseşte în urină şi în sânge. Cauzele de creştere a ureei în sânge sunt determinate de afecţiuni renale, hemoragii, vărsături, diaree, aport crescut de protein, tumori prostatice etc.
ANALIZELE HEMATOLOGICE
Analizele hematologice cercetează numărul, forma, caracteristicile şi compoziţia elementelor celulare ale sângelui. Principalele tipuri de analize hematologice sunt: hemoleucograma completă, numărătoarea de reticulocite, examenul frotiu sanguin, VSH, timp coagulare, determinare grupă sanguină ABO/ determinare RH etc.
HEMATOLOGIA
ramură a medicinei care are ca obiect de studiu diagnosticul şi tratamentul afecţiunilor sângelui şi a organelor hematopoietice.
HEMOLEUCOGRAMA COMPLETĂ (HLG) reprezintă numărătoarea celulelor din sânge şi este folosită pentru a depista disfuncţionalităţi la nivelul organismului, precum anemia, infecţii sau alte boli. Printr-o astfel de analiză se măsoară numărul de globule roşii din sânge – eritrocite (RBC), numărul de globule albe din sânge – leucocite (WBC), numărul de trombocite (PLT), cantitatea totală de hemoglobină din sânge (HGB), procentul de globule roşii (hematocrit) (HCT), media volumului globulelor (MCV) – mărimea globulelor roşii, media globulară a hemoglobinei (MCH) şi concentraţia medie a hemoglobinei (MCHC)
Globulele roşii din sânge – hematii (RBC) sunt cele care transportă oxigenul şi bioxidul de carbon către celulele din întreg organismul. Numărul normal al acestora este între 4,2 şi 5,6 milioane pe mm cub. Valorile scăzute indică o anemie, iar cele crescute – pierderi mari de apă.
Globulele albe din sânge – leucocite (WBC) sunt importante în apărarea organismului contra infecţiilor. Numărul normal de leucocite în sânge este între 4000 şi 8000 pe mm cub. Un numar mai mare decât cel normal este întâlnit în infecţii şi infecţii grave; un număr mai mic se întâlneşte în anemii.
Hemoglobina este pigmentul globulelor roşii. Valorile normale sunt la bărbaţi de 13-16g/ 100 ml sange, iar la femei de 11-15g/ 100 ml sange. Scaderea hemoglobinei înseamnă anemie.
Hematocritul reprezintă procentul volumului de globule roşii în raport cu volumul sangvin total. Valoarea normală pentru bărbaţi este între 40 si 48%, iar pentru femei între 36 si 42%. O scădere sub aceste valori înseamnă anemie.
Trombocitele (PLT) reprezintă un tip special de celule ale sângelui cu rol important în procesul de coagulare. Numărul lor normal este cuprins între 150.000 şi 300.000/mm cub. Creşterea peste nivelul normal poate produce coagularea sângelui în interiorul organismului, formându-se cheaguri care pot conduce la infarcturi şi accidente vasculare cerebrale. Scăderea numărului de trombocite predispune la sângerare.
ALTE ANALIZE HEMATOLOGICE
FORMULA LEUCOCITARĂ presupune determinarea procentelor tipurilor de leucocite în sânge. De exemplu, un număr crescut de neutrofile se întâlneşte în bolile infecţioase acute, iar un număr scăzut în bolile infecţioase cronice. Eozinofilele cresc mai ales în bolile alergice şi în cele produse de paraziţi. Monocitele cresc în bolile produse de virusuri şi unele boli alergice, iar limfocitele se întâlnesc în număr crescut în bolile cronice, virale şi de sânge.
TIMPUL DE SANGERARE informează asupra calităţii peretelui capilarelor şi a funcţiilor trombocitelor. Valoarea normală este de 3 – 4 minute.
TIMPUL DE COAGULARE aduce o informaţie globală asupra procesului de coagulare a sângelui. Valorile normale sunt între 6 şi 12 minute.
VITEZA DE SEDIMENTARE A HEMATIILOR (VSH) Sângele se separă spontan după un anumit timp în plasmă şi globule rosii, iar valoarea VSH-ului se socoteşte după numărul de milimetri de plasma separată într-o oră şi/sau la două ore. Valorile normale sunt cuprinse între 3 şi 10 mm pentru bărbaţi şi 6 şi 13 mm pentru femei, la o oră. Creşterea VSH-ului este des întâlnita în diferite boli şi necesită investigaţii suplimentare.
ANALIZA GRUPELOR DE S NGE ŞI STABILIREA RH-ului – este importantă îndeosebi pentru cazurile de transfuzii sanguine. Grupele de sânge se moştenesc de la părinţi şi nu se schimbă în timpul vieţii. Stabilirea RH-ului (pozitiv sau negativ) este importantă îndeosebi pentru femeile gravide.
ANALIZE MEDICALE – IMUNOLOGIE
IMUNOLOGIA – ramură a biologiei si a medicinei care se ocupă cu studiul reactiei organismului fată de agentii infectioşi. Principalele analize medicale imunologice sunt: AgHBe, AgHBs, antigenul carcinoembrionar, ASLO, CA 72-4, CA 125, celulele lupice, cortisolul, crioglobuline, factor rheumatoid, Hcg, proteina C reactivă, protein S, transferina, NSE etc. Imunologia studiază fenomenele care rezultă din introducerea unui antigen în organism pe o cale potrivită, incluzând şi stadiul reacţiilor ulterioare între celulele imunocompetente sau produsele lor (anticorpi) şi antigenul respective, în vivi sau vitro.
Antigenul este substanţa străină organismului, susceptibilă să declanşeze o reacţie imunitară, provocând formarea de anticorpi. Virusurile, bacteriile, paraziţii şi celulele alterate ale organismului (infectate cu un germene sau tumorale) sunt antigene.
ANALIZELE MICROBIOLOGICE
se fac cu scopul de a pune în evidenţă o serie de microbi care pot cauza infecţii acute şi cronice. Cercetarea microbilor se face în toate secreţiile şi excreţiile normale sau patologice, în orice produs provenit din organismul omului: sânge, urină, materii fecale, bilă, secreţii provenite din gât, urechi, organe genitale etc. În toate aceste produse se găsesc milioane de microbi de diferite specii, dar analizele microbiologice vizează exclusive depistarea acelor microbi patogeni cauzatori ai bolilor.
Cardiologie: ramură a medicinei care se ocupă cu studiul anatomiei, fiziologiei si patologiei inimii si al bolilor de inimă.
Bolile cardiovasculare (BCV) constituie în întreaga lume o problemă majoră de sănătate publică: în Uniunea Europeană, ele sunt principala cauză a mortalităţii (aproximativ 40% din decese sau 2 milioane de decese pe an). Termenul de boli cardiovasculare este atribuit unei multitudini de boli care afectează inima şi vasele de sânge, printre acestea numărându-se: cardiopatia ischemică (angina pectorală, infarctul miocardic), hipertensiunea arterial (presiunea ridicată a sângelui), afecţiunle cerebrovasculare, boala arterială periferică (BAP), miocardita, varicele, bolile cardiace congenitale – malformaţii ale inimii prezente de la naştere etc. În majoritatea cazurilor, tratamentele sunt medicamentoase sau chirurgicale, motiv pentru care se recomandă insistent supravegherea atentă şi continuă a unui medic de specialitate.
Endocrinologie: ramură a medicinei care se ocupă cu studiul bolilor glandelor endocrine; ştiinta care studiază fiziologia şi patologia hormonilor şi pe cele ale organelor care îi produc, glandele endocrine, precum şi tratamentul acestei patologii.
Glandă endocrină – glandă care îsi varsă direct în sânge secretiile ce contin hormoni; glandă cu secretie internă (hipofiza, tiroida, paratiroidele, suprarenalele, glandele genitale etc)
Hormon – substanţă secretată de o glandă endocrină, eliberată în circulaţia sangvină şi destinată să acţioneze în mod specific pe unul sau mai multe organe-ţintă, cu scopul de a le modifica funcţionarea. Hormonii sunt secretaţi, în principal, de către glandele cu secreţie internă, dar şi de diferite formaţiuni celulare răspândite în organism
NEUROLOGIE
Neurologie: ramură a medicinei care studiază formarea, structura, funcţiile si bolile sistemului nervos. Structurile organice ce ţin de domeniul neurologiei sunt – pe de o parte – creierul, măduva spinării (reprezintă sistemul nervos central), structurile înconjurătoare, precum şi vasele sanguine care le hrănesc, – pe de altă parte – nervii cranieni, rădăcinile nervoase şi ganglionii spinali, nervii periferici, după ieşirea din canalul spinal, inclusiv legăturile cu muşchii scheletici (reprezintă sistemul nervos periferic).Principalele afecţiuni neurologice sunt: scleroza (modificarea structurii normale a unui organ din cauza proliferării ţesutului conjunctiv pe care îl conţine), neuropatiile, nevralgiile (dureri provocate de o iritaţie sau de o leziune a unui nerv senzitiv), cefaleele, migrenele, boala Parkinson, epilepsia, paraliziile (abolire de origine neurologică a motricităţii unuia sau mai multor muşchi), perturbările de echilibru, tumorile creierului şi ale măsuvii spinării, encefalitele, traumatismele cranio-cerebrale
NUTRITIE/ NUTRITIONIST
Nutritie, nutritionist – ramură a medicinei/ specialist care studiază alimentatia, dietetica si nutritia. Dintre bolile de nutriţie se remarcă anorexia (scăderea până la abolire a consumului de alimente, fie prin refuzul de alimente, fie prin pierderea apetitului) şi obezitatea (exces de greutate prin creşterea masei ţesutului adipos). Împreună cu alţi factori de risc (sedentarism, stres, alimente non-ecologice etc.), obezitatea poate conduce la apariţia unor boli grave precum diabet, boli cardio-vasculare, arteroscleroza, litiaza biliară sau suferinţele articulare. Tratamentul obezităţii constă în reducerea excesului de greutate(slabire) printr-un regim hipocaloric, sub atenta supraveghere a medicului nutriţionist.